Furnica pe sarma online dating

Rated 4.99/5 based on 658 customer reviews

vad bucuriile unui copil ce indrageste tot ce-l inconjoara.

Vad acelasi copil privind uimit cuvintele ce-l lovesc, rasetele rautacioase ale celor care-i arunca “cioara” peste ochi, accentuand un stigmat ce nu-i al lui.

aruncat citet, vesel, raspicat, din guri imputite de bere ieftina si spirt filtrat prin paine.

Și mai cred că lumea, cu gândul, cu fapta și cuvântul în Iubire se străbate pentru ca ele, gândul, fapta și cuvântul să ajungă acolo unde nimeni și nimic nu te mai poate despărți de ceea ce iubești și de ceea ce ai înțeles (mereu în înțelegere) că ești… În condițiile în care în ziua de azi pădurile sunt defrișate fără sens sau pentru un scop anume, lăsând deoparte necesitățile strict industriale, trebuie luate măsuri pentru apărarea mediului și asta în folosul menținerii vieții încă pe Pământ.

Eu sunt acum bătrână, și fiindcă am avut și am atât de multe bucurii în viață, nu înțeleg nemulțumirile celor tineri și mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrânețe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi și să dau la sfârșitul vieții mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică. Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-am petrecut viața și mi-am crescut copiii și mă cuprinde un fel de spaimă când mă gândesc să rămân singură într-însa: de aceea, poate că mai ales de aceea, Ana îmi părea prea tânără, prea așezată, oarecum prea blândă la fire, și-mi vine să râd când mi-o închipuiesc cârciumăriță. Eu zic numai ce zic eu, vă spun numai așa, gândurile mele, iară voi faceți după gândul vostru, și știți prea bine că, dacă voi vă duceți la moară, nici vorbă nu poate fi ca eu să rămân aici ori să mă duc în altă parte: dacă vă hotărâți să mergeți, mă duc și eu cu voi și mă duc cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată dragostea mamei care încearcă norocul copilului ieșit în lume. — Atunci să nu mai pierdem vorba degeaba: mă duc să vorbesc cu arândașul, și de la Sf.

Seara-mi esti palmuta aia mica ce ma mangaie si-mi da, da, mie, tatalui tau, acel gand frumos ce m-adoarme zambind, cu acel “puricii sa te sarute” sub pleoape. De esecul de-a te aduce pe lume intr-o tara unde culoarea pielii conteaza atat de mult incat oamenii, inainte de-a se uita in ochii tai, se uita la culoarea mainilor tale. noi toti, astia care au avut – se pare – ghinionul de-a se trage dintr-o maimuta din Africa.

Stii, imi pare rau, chiar imi pare, ca eu si mama ta am divortat. Intr-o tara, unde, inainte de a insemna orice altceva… N-am ales noi, dar noi trebuie sa purtam, in ochii lor, stigmatul asta.

Încă nu s-a realizat cât de dăunătoare sunt toate ”maltratările” pădurilor, cât de nocive sunt toate gunoaiele aruncate fără milă alături de containere.

În timp însă, poate că natura care ne-a creat se va răzbuna fără ca noi să aflăm cum și când.

Leave a Reply